Arhiepiscopie: Florin Cergan nu va mai putea fi niciodată preot; a fost caterisit după accident

Arhiepiscopie: Florin Cergan nu va mai putea fi niciodată preot; a fost caterisit după accident
Publicat: 12/08/2013, 19:43
Actualizat: 27/09/2018, 23:56

Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, nu va mai putea ocupa niciodată funcția de preot, fiind caterisit după accidentul provocat în 2011, în urma căruia au murit trei persoane, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Marian Puiescu.

„În urma tragicului accident din seara zilei de 8 martie 2011, Pr. Florin Cergan a fost suspendat din calitatea de preot. Conform legislației canonice a Bisericii Ortodoxe Române, preotul Cergan a fost judecat de către Consistoriul Eparhial, fiind caterisit”, a explicat Marian Puiescu.

Potrivit purtătorului de cuvât al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Florin Cergan a făcut apel la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, împotriva sentinței Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, însă judecarea a fost suspendată până când instanța va da o hotărâre definitivă în dosarul accidentului.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Florin Cergan era oricum în atenția Consistoriul Eparhial, urmând să fie caterisit întrucât a divorțat.

Între timp, însă, Cergan a provocat accidentul în care au murit trei persoane, iar Consistoriul a hotărât caterisirea, au mai spus sursele citate.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut, luni, de la Parchetul Tribunalului Dâmbovița dosarul privind accidentul provocat în 2011 de Florin Cergan, în urma căruia au murit trei persoane, urmând să analizeze posibilitatea preluării acestuia.

„Astăzi, 12.08.2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița dosarul având ca obiect accidentul rutier provocat de numitul Cergan Florin în anul 2011 și soldat cu decesul a trei persoane, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestați preventiv, vineri, de Curtea de Apel București, în dosarul în care sunt acuzați de complicitate la trafic de influență și luare de mită pentru soluții favorabile în dosare.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranșe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, „în scopul obținerii unor soluții favorabile în cauze penale”.

„În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranșele de bani, în cuantum de 50.000 de euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înțelegerii cu persoanele implicate și interesate, urma să transmită această tranșă unuia dintre judecătorii învestiți cu judecarea uneia dintre cauzele respective”, potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale.

Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanța respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori.

Accidentul a avut loc în Târgoviște, la 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în Parohia Lăculețe din comuna dâmbovițeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soția și fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toți trei decedați în accident.

Martorii spuneau, la vremea respectivă, că mașina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră.

Inițial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă, a doua zi, s-a prezentat la Poliție și a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reținut de procurori pentru 24 de ore, sub acuzația de ucidere din culpă

Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgoviște a respins propunerea.

La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviștei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji.

Presa locală relata, în martie 2013, că în dosarul accidentului au fost făcute mai multe expertize, însă Cergan „își vede liniștit de viața sa”.

Familia victimelor accidentului provocat, în martie 2011, în municipiul Târgoviște, de fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, crede că acest dosar este tergiversat din cauza influenței magistratului.

Cumnata preotului decedat în accidentul din Târgoviște, alături de soția și fiica lui, susține că dosarul este purtat între Institutul de Criminalistică și Parchetul Judecătoriei Târgoviște.

„Se tergiversează acest dosar de doi ani și jumătate, mama lui (Florin Cergan, n.r.), fiind judecătoare la București, are foarte mare influență și ea tergiversează dosarul. Se fac expertize peste expertize, dar nu se trimite dosarul la judecată. Florin Cergan, cel care a omorât-o pe sora mea, pe nepoată și pe cumnatul meu, trebuia să meargă la pușcarie, dar dosarul este purtat între Institutul de Criminalistică și Parchetul Judecătoriei Târgoviște. Am fost la Parchet, dar mi-au spus că nu se tergiversează, dar să întreb la Criminalistică, iar de acolo m-au trimis la procurori. Aruncă răspunderea unii pe alții”, a spus Cecilia Stancu.

Ea a mai susținut că fiul judecătoarei, care în 2011, când a avut loc accidentul, era preot în Parohia Lăculețe din comuna dâmbovițeană Glodeni, era băut și conducea cu peste 150 de kilometri la oră.

„Cert este că Cergan era băut, avea viteză de peste 150 de kilometri pe oră în buricul orașului și mai ales la calea ferată trebuia să încetinească, nu să accelereze. Am auzit și eu din surse că unii procurori au vrut să îl închidă, dar alții au zis «cum să-l închidem pe băiatul colegei noastre?». Preotul Nicolae Nicolae se întorcea atunci de la ședința cu părintii, care avusese loc la Colegiul Constantin Cantacuzino, unde era elevă fiica sa, iar în autoturismul Dacia pe care-l conducea se mai aflau, pe locul din dreapta, soția sa – sora mea Florina – și pe bancheta din spate fata lor, Ioana. Martorii susțin că mașina cumnatului meu a oprit până în calea ferată de la Dealu Mare, să dea prioritate, înainte de a vira către Cartierul CFR, autoturismelor care circulau din sens opus, dar dinspre Bulevardul Carol I venea în viteză un autoturism care, la calea ferată, a plonjat peste Dacia în care se aflau cei trei membri ai familiei Nicolae din Gheboaia. Impactul a fost nimicitor, iar ei au murit pe loc. A rămas orfan un băiețel care avea atunci 12 ani și care în acel moment era acasă, împreună cu o mătușă a tatălui său. Dacă eu făceam accidentul acesta, făceam pușcărie de nu mă vedeam. La el nici măcar nu au terminat de cercetat dosarul, ce să mai vorbim să-l trimită la instanță”, a mai spus cumnata preotului mort în accidentul provocat de Florin Cergan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome